dr. Săndulescu Cosmin

medic specialist terapia durerii

dr. Săndulescu Cosmin

medic specialist terapia durerii

Neuroliza cu alcool sau fenol.

Acest tip de ablaţie chimică a ţesutului neural implică utilizarea unor substanţe sclerozante ce degradează chimic nervul într-o perioadă de timp ce poate dura câteva săptămâni.

Este utilizată ca şi ablaţia prin radiofrecvenţă pentru durerea viscerală( durere profundă) asociată sau nu patologiei oncologice precum şi în cazul anumitor dureri cronice.

Diferenţa dintre neuroliză chimică şi neurotomia termică este ca în cazul celei dintâi exista posibilitatea ca ţesut secundar sănătos din vecinătatea focarului de durere ţintă poate suferi modificări. De aceea pe lângă  fenol se mai injectează soluţie de glucoză pentru a limita efectele “distructive” ale neurolizei.

Ca şi neurotomia prin radiofrecvenţă, aceasta nu este ireversibilă existând o perioadă de timp în care nervul respectiv se poate vindeca iar durerea poate să reapară.

Din cauza efectelor secundare importante acest tip de neuroliză se face în funcţie de o balanţă beneficiu /risc strict şi predominant doar în cazul durerilor oncologice refractare la tratamentul conservator.

Ca şi în cazul ablaţiei prin radiofrecvenţă printre principalele beneficii vom specifica, scăderea dozelor de medicaţiei opioide din tratamentul personal.

Alcoolul are un efect iritant ce poate declanşa durere la injectare de aceea neuroliza cu alcool se face după o anestezie prealabilă a ţesutului ţintă. Fenolul pe de alta parte are un efect anestezic ce nu va necesita anestezia prealabila a ţesutului.

Timpul până la ameliorare este de câteva săptămâni iar gradul de creştere a calităţii vieţii este dependent de evoluţia patologiei principale a pacientului.