dr. Săndulescu Cosmin

medic specialist terapia durerii

dr. Săndulescu Cosmin

medic specialist terapia durerii

Despre mine

Dr. Săndulescu Cosmin

medic specialist terapia durerii

Pregătirea în rezidenţiat de A.T.I, am efectuat-o având ca centru coordonator Spitalului de Urgenţâ pentru Boli Cardio-Vasculare Prof. Dr C.C.Iliescu din Bucureşti între 2013 si 2019 pe secţia A.T.I. 1 condusă de Prof. Dr Serban Bubenek. Timp de doi ani între 2015 si 2017 mi-am efectuat o parte a rezidenţiatului în Franta la CH Meaux si CHU Pitie Sal-Petrie întregindu-mi experienta într-una dintre cele mai grele specializari medicale.

De 5 ani sunt medic specialist, timp în care m-am format în terapia durerii intervenţională în cadrul Spitalului CDT Provita – Centrul Integrat de Terapia Durerii, precum şi în cadrul unor stagii modulare internaţionale în Ungaria, Austria, Norvegia, Turcia.

Practic ca medic specialist atât Anestezie şi Terapie-Intensivă cât şi Terapia Durerii şi mă preocup în mod special de tratamentul intervenţional al durerii cronice oncologice dar şi non-oncologice.

Utilizez ghidarea imagistică ultrasonografică, fluoroscopică sau computer-tomograf în practica intervenţională, nu doar pentru a avea o eficacitate maximală dar şi pentru a scădea riscul unor potenţiale complicaţii.

AFILIATII

  • 2015, 2019 –  2021, 2024-2025 Membru SRATI
  • 2014, 2020, 2022 Membru ESA;
  • 2015 – 2017 Membru SFAR
  • 2015 – 2017, 2021 – present Membru ESRA
  • 2019 – 2021, 2025 Membru IARS;
  • 2021- 2023 Membru Asociatia Romana de Anestezie Regionala

PUBLICISTICĂ

  • Co-autor, capitol “Terapia Durerii intervenţională – abordarea durerii lombare”, Terapia Durerii 2021 coordonator ştiinţific Conf. dr Elena Copaciu, Viata Medicală, Editura MEDICHUB MEDIA, Bucuresti, 2021
  • Co -autor, 2 capitole, “Terapia Durerii – Ghid de proceduri interventionale”, Viata Medicala, 2023, coordonatori Prof. Dr. Serban Bubenek, Dr. Palea Ovidiu Nicolae, Editura Viata Medicala, Bucuresti 2023

CONGRESE SI STAGII DE PREGATIRE

  • Participant SRATI 2013-2015, 2018 – 2021, 2024
    Participant JEPU – Paris 2016, 2017
  • Participant GPATI 2019, 2021,2022
  • Speaker ARAR 2022, 2023
  • Speaker, Lector si moderator ARAR 2023
  • Speaker (online) Conferinta Nationala FABC, Brasov, 2024
  • Speaker 100 de ani INRMFB, Bucuresti, aprilie 2024
  • Workshop modular ESRA France, Paris februarie, 2016
  • Participat DIU – TUSAR Université Pierre et Marie Curie, modul ianuarie- iunie,Paris
  • Workshop modular Review din cadrul PSI Budapesta 2022
  • Stagiu de formare Terapia Durerii – CDT Provita iunie 2021 – septembrie 2023
  • Participant Diploma modulara UPCATI – IUBCV “Prof. Dr C.C. Iliescu”, Bucuresti, modul februarie 2024
  • Workshop modular ESRA Congres ESRA, Oslo, Septembrie 2025
  • Workshop modular CIPS, Congres WIP, Istanbul, octombrie 2025
  • Workshop modular ESRA Terapia Durerii, Innsbruck, februarie 2025
  • Multiple webinare – IARS, PAINCAST, ESICM, ESAIC, WIP – PSI International